Ce preț ar avea Samsung S20 pentru fiecare versiune în parte

de: Răzvan Băltărețu
13 01. 2020
Posibil design pentru Samsung S20

Samsung S20, sau Samsung S11, va fi prezentat la jumătatea lunii februarie. Dat fiind că nu mai e mult, e timpul să apară informații mai relevante, cum ar fi prețul.

Dacă vrei să știi ce preț ar avea Samsung S20, ei bine, le poți lua pe cele de mai jos drept orientative în acest sens. Telefonul, cum probabil te aștepți, nu va fi mai ieftin decât modelele de anul trecut. Ar fi tot trei versiuni, eventual două dintre ele cu 5G, iar Samsung S20 Plus să fie cel cu adevărat impresionant.

Prețuri orientative pentru Samsung S20

În cazul Samsung S20e vorbim de un model cu ecran de 6,2 inci Dynamic AMOLED, 8 GB memorie RAM, 256 GB spațiu de stocare și-o baterie de aproximativ 3.700 mAh. Sistemul de camere ar putea include un senzor de 48 megapixeli, deja folosit de Samsung. Prețul posibil: 800 euro.

Samsung S20 ar fi un telefon cu ecran de 6,7 inci 2K+ Dynamic AMOLED, 8 GB memorie RAM și 256 GB spațiu de stocare, eventual cu două camere pentru selfie și o baterie de 4.300 mAh. Prețul posibil: 1.000 euro.

Samsung S20 Plus ar trebui să fie surpriza și deja circulă cu un posibil nume: S20 Ultra. Oricum îi va spune compania, acest model ar avea un ecran de 6,9 inci 2K+ Dynamic AMOLED, cameră de 108 megapixeli drept principală și un senzor de 48 MP cu opțiunea Space Zoom (zoom optic 10x și zoom hibrid 100x). Cât despre baterie, ar fi una de 4.900 mAh, iar ca hardware ar avea 12 GB memorie RAM și 256 GB spațiu de stocare. Prețul posibil: 1.100 dolari.

Cea mai importantă caracteristică pentru 2020 ar fi camera foto de 108 megapixeli. Samsung vinde acest senzor celor de la Xiaomi, dar pentru S20 Plus ar avea un senzor special făcut. Altfel, așteaptă la telefoane care se încarcă mai repede – atât pe fir, cât și wireless – și un design care pune accentul pe ecran cât mai mare și gruparea camerelor, pe spate, într-un dreptunghi.